Clipe de viata

Sunt clipe in viata cand simtim nevoia sa ne privim prin ochii celorlalti. Eu totusi nu am reusit niciodata sa ma vad prin prisma prin care o fac cei din jurul meu. Sa zicem ca nu am aceeasi viziune asupra vietii, si asupra teoriei in general.

Da.  Stiu, clipele sunt de 2 feluri: muritoare si nemuritoare muritoare. De asemenea cred ca nu exista perfectiune. E doar un termen, o iluzie cu care ne amagim, si pe care incercam sa o realizam si nereusind ne deprimam, pentru ca adevarul e ca suntem niste sado-maso cel putin odata in viata.

Stim cu totii cum e sa plangi, cum e sa razi… dar oare stim cu totii sa fim fericiti? Se poate sa nu stii? Sa fii neputincios in a-ti crea un cuibusor care sa-ti ofere conditiile unor zambete de adapost psihic?

Incep sa cred ca da. Vad oameni care nu au sclipire in ochi. De cateva zile ma bantuie acest lucru…

~ de Aleeda pe Mai 21, 2009.

2 Răspunsuri to “Clipe de viata”

  1. Eu ma privesc din cand in cand prin ochii celorlalti…dar problema e ca nu ma vad niciodata prin ochii lor cum ma vad ei defapt, poate doar in cateva ocazii. Cred ca ar fi mai bine sa fie lumea sincera, sa ii spuna unui gras ca e gras, sa ii spuna unui cocalar ca e needucat, unui politician ca e oportunist si asa mai departe. Sunt foarte multi oameni care sunt incapabili de a se evalua ei insisi. Ar fi lumea mult mai fericita fara oameni prefacuti, doar cu oameni sinceri. Unii s-ar simti prost sa auda adevarul dar poate asta i-ar impinge inainte. „Orice sut in fund este un pas inainte” imi aduc eu aminte de la scoala…
    In sfarsit, e nevoie si de curtoazie pentru a face pe plac oamenilor, si astfel nu s-ar agata fiecare de lucrurile nesemnificative dar care deranjeaza, cum e o vanzatoare care ti se adreseaza in scarba.
    Sunt si oameni de apreciat care nu stiu cat de extraorinari sunt. Poate putina sinceritate ar readuce sclipirea din ochi de care vorbesti🙂

  2. mno bun. hai sa intervina si extrema cealalta in discutia asta :))
    eu ma privesc intotdeauna prin ochii celorlalti….si fiindca in cele mai multe cazuri ii adevarat ce zice Serban ( :P) , nu ma vad cum ma vad ei de fapt…ceea ce duce la incapacitatea de a te integra cu adevarat intr-un grup ( creca intotdeauna am avut asta d fapt…but i’m fighting it pretty successfully lately)…
    din punctu asta de vedere ii clar ca relatiile ar fi mult mai usoare dc lumea ar fi sincera…dar fericirea?…hm…creca societatea traieste de prea mult timp intr-o viziune indulcita a vietii, in care cu cat totul e mai fin, mai usor si cu cat individu e spus a fi mai liber sa ajunga in puf, cu atata idealurile de fericire plutesc in nori mai pufosi😛
    tarisoara noastra din pacate intra in cultura asta numai cu idealurile…dar societatea noastra nu a fost asa si continui sa cred ca nici acum nu e…noi am fost intotdeauna mai puri in sensul brut al cuvantului, unul din motivele pt care nu am ajuns inca la starea de prefacatorie complet vizibila si pe fata recunoscuta care se practica in tari mai „cizelate”.
    si totusi pe acolo vezi mai multe sclipiri in ochi…sa fie oare abilitatea de a se invarti inteligent printre situatii sociale ( ca la jocurile video) ? si atunci cum ar fi mai bine? ar merge chiar sinceritatea?
    asta ar putea fi intrebare de o viata in epoca moderna:P….
    poate ii intr-adevar o chestie de pondere cum zicea Petru in 20 ian 2011 p blogu personal ( http://www.umbluliber.com/) la postu ” esti fericit(a)?”
    cu un lucru is de acord cu Serban : „Sunt si oameni de apreciat care nu stiu cat de extraorinari sunt”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: