Contemplare

 Stăteam și mă gândeam într-o zi la frumusețea vieții… la cât de arar se bucură unii de ea. Eram la o cafenea în centru, așteptând pe cineva care întârzia… și singurul lucru care îmi trecea prin cap e că nu depinde de noi. Ci de o forță invizibilă, pe care nu o gândește nimeni. Cred că sunt relativi puțini oameni care stau și se întreabă în ce constă frumusețea cu adevărat. De ce frumusețea vieții depinde de lucruri materiale pentru unii, iar pentru unii nu. Nu știu. Cred că aici alegerea e a fiecăruia.
 
 Ce-mi distrage atenția în special este cum oamenii nu își dau seama cât sunt de frumoși naturali, sau ei înșiși. NU mă refer la pitzi (hm. tocmai am realizat… care e masculinul? pitzoi? mă rog… i’ll get movin’), care își fac o mie de selfie.  Că probabil și alea au o deformare a realității pe care le e teamă să o accepte. Mă refer la ce a mai rămas din normalitatea umană a zilelor noastre. A oamenilor care nu au nevoie de like-uri pentru a știi că sunt apreciați, și care caută un contact mai fizic cu oamenii decât o tastatură, care nu dau o mie de bani pe haine și accesorii ci pe cărți, și lucruri care fac o bună investietie. Oameni care nu se lasă duși de imitația și copiatul acestor zile, care au curajul să spună că au o personalitate a lor și cărora nu le e teamă de toată „judecata” celorlalți. 169972337
 
 În ultimii doi ani am cunoscut mulți oameni cărora le e teamă să nu fie judecăți de „societate”. Li s-a impus… nu știu pe ce canal, (că eu nu am fost pe el pare-se) că trebuie să fi într-un anumit fel, că trebuie să faci lucrurile într-un fel anume, și că trebuie să ai și tu tot ce au ceilalți, și etc. Dar de când trebuie să fim noi toți egali? Logica îmi spune că eu și vecina nu merităm aceleași lucruri. Eu cu tine care citești acum suntem diferiți, chiar dacă din acelaș material.  Există o diferență de percepție a lumii care schimbă totul, și totuși într-un fel sau altul cine a făcut-o și cum a făcut-o, i-a convins pe mulți că cel mai rentabil e să fii ca celălalt, să îl copiezi,  să nu fii tu… cu toate că toți știu pe de-rost „fi tu, fi original” și etc. Dar simplul fapt că se învârt toți într-o minciună mă face să cad pe gânduri (evident fără să îmi rup o mână).
 
 Oare eu în ce minciuni cred ? (or fi fiind ceva… că doar nu sunt absolută). Oare prietenii mei de ce se opun unor valuri? Oare pe ce val sunt eu de fapt că văd un pic din exterior unele lucruri. Cred că nu-s pe val. Cred că sunt pe lângă.
 
  Și imaginați-vă că tot acest torent de gânduri vine de la o tipă care stătea în fața mea, și care se uita la o alta de alături și o imita în poziție ca să pară și ea elegantă… ca aceea. Care părea să nu suporte că și ei îi întârzia cineva…că e singură cu gândurile ei.

~ de Aleeda pe Ianuarie 12, 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: