Spre cer

Ninge-n Ardeal, şi plouă la Roma. Cât de adesea mi-am dorit uitându-mă în lumina stâlpilor fără soţ să simt cum mi se topesc fulgi pe faţă, în loc de picuri mici şi reci. Ce straniu ne lăsăm afectaţi de vremea de afară. Sunt atâtea tipuri de oameni care se schimbă în funcţie de vremea de afară. Atâtea tipuri de inimi…

Crăciunul e sărbătoarea mea preferată. În mod straniu mi se pare că lumea zâmbeşte mai mult în această perioadă, nu ştiu dacă are legătură cu faptul că totul în jur e decorat, că toate bunătăţile vor fi pe masă alături de familie, dar presupun că are legătură şi cu schimbul de cadouri… de la Moşul, cu mirosul de prăjiturele, cu vinuţuri fierte aromate, şi cu pufoşenia puloverelor şi a fularelor frumos colorate.

Iarna este un joc de culori, totul are o alură de calm. Lumea păşeşte încet, şi cu grijă, eh unii măcar…şi totul pare acoperit. Asta îmi place cel mai mult. Că nu vezi nimic pe jos… că scârţâie sub papuci, că mai aluneci… că lumea zâmbeşte. Straniu. Îmi place pur şi simplu muţenia albului.

Cu siguranţă aţi fost vreodată într-un loc departe de oraş… la o căbănuţă în munţi, unde v-aţi bucurat de o clipă de linişte şi fericire. Nu-i aşa că e splendid să admiri în linişte…muţenia naturii… cu susurul unui pârăiaş, care trece pe sub gheaţă şi cu un vânticel rece… dar curat?

În viziunea mea, nimic nu e mai răcoritor ca aerul de munte. Nu odată m-am gândit că posibilitatea să deschid o uşa şi să trag o gură de aer „tare” m-ar ajuta mult mai mult decât un pahar de alcool, sau o palmă în cuvinte gândite de mine…

Dar… odată cu iarna, este un amor ciudat în aer. Feţe fericite braţ la braţ, înmănuşaţi şi îmbrăţişaţi la tot pasul. Cu căciuli, sau nu… sărutându-se sau nu… parcă o fac mai romantic. Roşul o fi de vină. E peste tot. Culoarea amorului, combinat cu albul frumos… şi cu verdele de brad. Mmmm… lipseşte mirosul de portocală, scorţişoară şi cozonaci şi totul e ca la carte. Poveşti de amor… se aprind în această perioada. E un calm în sufletul omenirii, îl văd şi îl simt an de an. Şi totuşi… anul trecut nu a fost zăpadă la Cluj.

Mă puse driecu, ca să nu zic altfel, să plec şi eu până acasă Craciunul trecut. Casa goală. Bucuria, doar în ochii motanului şi ai bunicuţei pe care într-atât o iubesc. Sentimente pierdute pe străzile gri, şi pline de mizerie… emoţii şi vechi trăiri m-au inundat… Era ca şi cum mă rugăm zi de zi, să văd şi altceva înafara de gheaţă. Altceva înafara de vânt, şi aburi din gurile oamenilor. Dar nu fu să fie.

Mă uit spre cer… cum adesea făceam şi cerul gri. Mă uitam în jur, oamenii sumbri. Mă uitam în pământ… pământul îngheţat. Aşa fu o iarnă fără zăpadă, toată lumea tânjea după zăpadă. Şi zăpadă nu fu.

Azi mă uit din nou spre cer, la încurajarea lui Iată Lumea şi văd crengi multe, pescăruşi care zboara, nori frumoşi din când în când şi mai ales… nimic.

Choice or not something died inside of me. Choice or not, i still believe in miracles. I turn my eyes to the sky… Choice or not, my heart belongs to …him.

~ de Aleeda pe Decembrie 1, 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: