Cunostiinta cu mine

Inceput… hmmm… cuvintele inceput si infinit mi-au dat tot timpul o emotie interioara de nedescris. Nu mi le pot imagina niciodata. 😀 Nu as putea.

A fost odata ca niciodata o fetita, cu ochii mari albastri, cu buclite blonde de ingeras… cu zambetul copilaresc… si inocenta in privire. Ii placea muzica clasica si masinutele, stelele si luna, padurea si marea, dulciurile si poezia. Cat paradox adunat intr-o fetita.

Timpul a trecut, copila a crescut si s-a transformat in ceea ce azi numim o copila zvapaiata. Fetita cu ochi albastri si bucle blonde si-a schimbat culoarea. Azi e castanie, cu ochii neinchinati ca frunza, dar cu o privire ceva mai puternica. Inocenta se vede doar in adancul lor. Azi ii place sa conduca o motocicleta periculoasa , sa scrie, sa citeasca, sa se cufunde in istorie, si pentru nimic in lume sa nu lipseasca muzica si arheologia. Tarnacopul si harletul sunt la indemana ei.  Azi se hraneste cu istorie, fotografie, masini, literatura si mistere, si neaparat adevar. Pur si curatel asa cum il vad unii din noi.

Sper ca v-ati dat seama ca vorbesc despre mine. Daca nu treceti mai departe si nu va pierdeti vremea citind ce scrie aici. Nu vreau sa risc sa va plictisesc… o pot face adesea, si anume voit. Sincer nu stiu ce sa va spun despre mine. Nici eu nu stiu cine e persoana pe care o privesc in fiecare zi in oglinda. Poate nu voi afla niciodata. Am intrebat-o mereu, dar se multumeste doar sa ma imite. Si nu, nu sufar de dubla personalitate. 😀 Ma las doar pierduta pe aripile cuvintelor… pentru a infatisa ceva ce cred ca pot sa fac pentru voi.

Nu-mi place sa raman fara raspunzuri… tot timpul am fost curioasa sa stiu „de ce asa si nu, asa?” De mica am fost „altfel” si asta imi da batai de cap si in ziua de azi. De ce nu pot fi si eu un copil ca oricare altul din ziua de azi? Pentru ca nu pot. Nu pot renunta la ceea ce fac in clipa asta.

Ma dau tuturor care vor sa ma asculte, sa-mi citeasca smintelile… M-am izolat in ispititoarea lume ce se desfasoara intre ochii mei si ecranul monitorului. Calatoresc departe si imprastiu vise si iluzii celor satui de saturatul gri al acestei lumi.

Pe de-o parte exista oameni care prin felul lor de a fi, prin gesticulatia mainilor si expresia fetei te pot face sa iti doresti sa lasi ceva in urma. Nu va voi spune nimic nou. Nu poate fi decat dorinta ce exista in orice fiinta, de a lasa o urma, fie si numai o semnatura cu degetul, pe o oglinda aburita…

Bla-bla-bla, Eu.