Ne-Linistea vietii

Joshua Radin-I’d rather be with you

Un cer senin, înstelat se întinde deasupra oraşului acum când scriu, în oraşul bisericilor, Cluj. A prea multor biserici. Inutile. Atât de inutile încât nici copii nu mai ridică capul spre ele, e ca un fel de poveste cu Moş Crăciun…

Zilele acestea m-am tot gândit să scriu, simţeam chemarea în mâna dreapta, dar am tot amânat în speranţa că va trece. Adevar: s-a întâmplat exact opusul. Fie că le spunem legile lui Murphy, sau proverbe, sau axiome ele exprimă ce nu vrem să înţelegem, sau ne prostim să nu ştim:

„Durata unui minut depinde de care parte a uşii de la baie te afli. „

„Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge. ”  (sau cască toată ziua)

 „Paza bună, trece primejdia rea.”  

„Vulpea care nu ajunge la strugurii din vie spune că sunt acri.”

„Lupul îşi schimbă blana, dar năravul ba. „

„Cel care ezită, pierde. „

…şi aşa mai departe. Mai sunt o tonă de astfel de învăţături pe care nu putem pretinde că nu le ştim, cel puţin o dată în viaţă auzi pe cineva citând sau avertizând pe alţii. Şi ce faci?

Suntem nişte mincinoşi excelenţi când vine vorba de noi înşine… Ignori tot. Încă nu am stat să analizez dacă conştient sau nu, dar cred că răspunsul e variabil. E şi, şi.

Culmea e că îi auzim pe tot felul de filosofi, scriitori, şi alţi mari oameni de cultură spunându-ne de timpul pierdut, să gândim totul mai bine, dar mai ales afurisitele îndemne de a trăi clipa.

Cred că sunt din ce în ce mai puţini oameni care ştiu să facă asta.

Şi totuşi… cred că avem nevoie ca unele lucruri să le învăţăm singuri, e nevoie să învăţăm din greşeli, este ca o regulă a naturii. Trebuie, şi punct. Fiecare are un moment în viaţă când face câte una, câte două, fiecare câte poate. Eu am făcut cu siguranţă boacănele mele, am un anumit talent la asta, dar măcar le fac haioase. De câţiva ani  sunt auto-didactă, am învăţat atât de multe… şi totuşi inteligenţa nu ne face mai puţin capabili de greşeli.  În deplina umanitate care ne controlează, ne credem capabili sa facem tot, cu orice preţ, şi până şi cea mai nasoală greşeală, şi mai ireparabilă merită de 10x mai mult decât să nu încerci nimic.

În aceste luni, am cunoscut oameni care nu au trăit nimic. Oameni care nu au curajul să trăiască nimic, care pierd vremea, care se mint pe sine, şi care îi mint şi pe ceilalţi. Oameni ignoranţi, reci, superficiali, perfizi, snobi. Iar dacă te uiţi la adevărata lor faţă realizezi că pot să fie atât de frumoşi, de naturali şi de simplii…

Am învăţat atât de multe… şi totuşi încă…

Învăţ că nu poţi face pe nimeni să creadă nimic, în fond şi la urma urmei vor gândi „tot ce le poate capul.”

Învăţ că nu poţ demonstra nimănui cine sunt, şi că trebuie să fiu eu, pur şi simplu.

Învăţ. Trăiesc clipa. Sunt caldă, prietenoasă, curioasă, şi iubitoare. Oare unde greşesc?

Oraşul bisericilor e liniştit acum, stelele stau mănunchi într-un cer diamantat iar ne-liniştea îmi curge prin vene. Noapte bună.

~ de Aleeda pe iunie 21, 2012.