Omul cat traieste uita
Undeva între sentiment şi încăpăţânare supravieţuiesc încă acestei ţări. România. Zi cu zi, lună cu lună, an cu an, trec peste chestii pe care am ajuns să le tolerez din obişnuinţă. Încep să îmi dau seama, că lumea mă tratează plină de frustrare şi nepăsări, pentru că nu mai sunt capabili de speranţe şi vise, şi pentru că dacă acelea există sunt transpuse în tâmpenii materiale, inutile şi fără sens. Realizează că nu sunt suficienţi de buni în a face un lucru bun, şi asta devine ceva care le ocupă tot timpul. Sau nu realizează nimic, asta e mai plauzibil.
Spre exemplu: trăim într-o ţară care în decursul dezvoltării sale, dacă o putem numi aşa, a trecut prin etape proaste, de degradare, de epuizare fizică, de munca prost plătită, de legi una mai proastă şi mai absurdă ca cealaltă, de persecutarea singurilor oameni care dincolo de cuvinte promiteau inteligenţă în acţiuni, de altfel nu ştiu încă un caz care ca şi această ţară să îşi asasineze intelectualii şi să continue şi după acest fapt extrem de degradant, să o facă la fel, dar fără să îi ucidă.
O ţară ai cărei conducători needucaţi din toate punctele de vedere, nu are nimic de oferit unui cetăţean simplu. Cetăţeanul în această ţară e provocat să treacă dincolo de lege, şi asta pentru siguranţa familiei, din lăcomie, panică şi nesiguranţă. Ce fel de viaţa trebuie să ai ca să poţi să trăieşti nestingherit în astfel de atmosferă? Una fooooarte plină de lucruri bune. Oh well, cred că peste tot oamenii sunt la fel, răi, buni, hoţi, proşti, inteligenţi şi nebuni. Depinde însă de contextul social sau care din cele enumerate predomină. Pentru că la noi predomină nebunia şi haosul şi toate la un loc triplate, hai sus paharul, LA MULŢI ANI !
aleeda.wordpress.com 