160 de ani de Eminescu
Îmi ridic ochii spre cer, este o zi specială… azi Eminescu avea trecut numele frumos în arhivă… dovada fizică a faptului că geniul este un muritor nemuritor.
Ştiu că nu sunt singura îndragostită de poezia lui, şi ştiu că sunt mulţi care azi s-au gândit la el de câteva ori cel puţin… îmi merită toate gândurile… este idolul meu, în ceea ce înseamnă gândirea. Singurul om care prin cuvinte mi-a redat o lume întreagă, poezia sa este pentru mine o pictură care cântă…
Prin urmare de mică, am început să scriu, mai exact de pe la 12 anişori… Asta am scris-o pe la 16 ani, am şi publicat-o la Cluj, şi mă gândeam să o împărtaşesc cu voi…
Lui Eminescu
Aseară în visul meu,
Ai rupt o rază de soare.
Erai cu mine, erai poet,
Iar eu eram o floare.
Aşa-mi apari în fiecare noapte,
Odată om, odată zeu
Te simt, ascult a tale şoapte,
Şi ştiu c-ai fost al meu.
Te chem, te visez…
Te doresc mai apoi…
Te ador, te urăsc,
Totuna-mi pare…
Căci nu eşti nimic din ceea ce cred,
Căci eşti neînţelesul, cel făr’ de înţeles.
15.ianuarie.2005
Tu vezi ca i se ridica I-urile la Eminescu si e vai de c… tau, nu mai strange bustul ala chiar asa. …sau de-aia il placi 😛 :* tuc varuca
Sa ma scuzi ca ti-am sters o parte din comentariu, dar nu puteam aproba asa ceva… respect prea mult acest om ca sa il faci asa. :d grija la vocabular pe viitor 😀
Eminescu inseamna ramanerea, in vers… iar toti acei care il declama, cu darul dorului unicei iubiri, la randul lor, mereu prin lume sunt in blandele reverii, memento, in ale rostirii taine dinspre eminescianul univers de necuprins…
Felicitari pentru arhiva si blog!
Felicitari!
EMINESCU SECRETUL POLITIC
ECONOMISTUL MIHAI EMINESCU
Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).
Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.
Multumesc, voi sunteti cei pentru care scriu. Multumesc si eu la randul meu pentu cadoul care mi l-ai facut :X Te mai astept.