Bani si frustrare

Banii sunt totul si totul e nimic! Traim intr-o lume in care deschizi ochii si traiesti ca sa ii faci, ca si cum fara ei nu poti face nimic. Nu exista om al acestui secol care sa nu fi cheltuit bani pe acest glob,  sau care sa nu isi doreasca ceva care nu-i permite buzunarul. Ma dau ca exemplu: vreau o biblioteca care (scz cacafonia) sa cuprinda toate volumele lumii in dublu exemplar, aranjate pe ani, alfabetic… etc. Asta nu o sa pot avea niciodata. (Sau cine stie? :D)

Problema e ca in viata multi se frustreaza ca nu isi permit de toate. Asta e problema societatii noastre in grad avansat, dar nu numai a noastra ci a intregului glob. Si inca ceva: oamenii sufera din cauza asta, si oamenii din jurul lor au de suferit… si asa mai departe. Dureros dar adevarat: traim intr-o lume in care daca unu ni se lafaie in bani si face ceva ce tu nu poti „bagi capu’ in pamant ca strutu si intorci fundu’ „.

Sincer prefer sa fiu asa cum sunt, cu buzunarele prin care sufla vantul (si nu numai pentru ca sunt goale, ci poate si pentru ca sunt sparte de la uz), cu portmoneul ocazional vizitat de personalitati care vin si pleaca, cu saracia mea de care nu sunt nici mandra, dar nici umilita, caci datorita ei nu am ochelari de cal si am ochii larg deschisi fata de altii care au trait pe banii lui mami si ai lui tati. Asta nu e neaparat rau. Pot sa spun cu mana pe inima ca am pierdut multe lucruri care, candva, valorau enorm pentru mine. Am pierdut prieteni, si oameni care as fi vrut sa nu ii pierd pentru ca ma simteam bine in prezenta lor. Dar nu am pierdut nimic. Poate doar am realizat ca nu ei ma faceau ceea ce sunt ci ceea ce nu sunt. Am avut prietene care se imbracau enorm de scump si care se lafaiau pe la shopping de parca si-ar face cumparaturi la piata. Si cu totii vrem prieteni care sa fie bine priviti, si care straluceasca fata de restul lumii. Cred ca ati vazut suficiente filme americane ca sa nu mai trebuiasca sa va explic eu cum sta treaba. Dar stiti ceva… erau doar nimicuri imbracate in vesminte false. Cu mintea goala si cu activitati mentale care vizau doar cum sa fie mai la moda… si cum sa fie oamenii din jur mai impresionati de ceea ce au pe ei si etc. Cand mi-am pierdut prietenii ratand o cariera de sportiva am realizat cel mai mare lucru din viata mea. Ca nu sunt alaturi de mine pentru ca nu mai am bani. Si stiti ce? Asta m-a durut. Dar in scurt timp am mai realizat o gramada de chestii care m-au facut sa ma simt frustrata. Mi-a trecut cand am inceput sa cunosc oameni care s-au impacat cu conditia lor materiala, cu o cultura generala absolut splendida, care in ochii mei au inceput sa valoreze de 10 ori mai mult ca banii. Ma bucur enorm, si multumesc entitatii care guverneaza aceasta lume, pentru ca datorita acestor lucruri pot sa zambesc si fara bani in buzunar.

Nu zic nici ca m-as plange daca as avea un milion de dolari pe an salar. Dar am invatata sa imi accept soarta si sa nu ma plang ca nu am una si alta, pentru ca nu numai in bani consta fericirea. Pe mine ma face fericita o carte, o poza, o piesa buna, o iesita la baute cu putinii prieteni pe care ii am, excursiile si arta. DA! aici e buba. Arta e totul pentru mine. Indiferent de ce fel e vorba, cu ea ma hranesc. Ca e vorba de arta scrisului, de arta foto, pictura, desen… etc… mereu pot gasi ceva care sa ma faca fericita. Ca sunt si lipsuri care ma fac sa ma simt mica… e partea a doua.

Si ce daca? Jur, ca banii nu sunt totul pentru mine. Bineinteles… conteaza si pentru mine. Nu cred ca exista oameni care nu-s materialisti. Toti suntem ATATA TIMP CAT BANUL EXISTA. Cat despre cei care o neaga… sunt doar o masa de incapabili care o neaga pentru ca asta ii face sa se simta mai oameni cand de fapt se mint…

Sunt atat de sincera cu mine incat ma simt prea putin vulnerabila. Ceva care ma face pe mine sa ma simt bine cand vad cum se lafaie unii, cu chestii care mi-ar placea sa le am si eu? Hm… am ceva ce ei nu vor avea niciodata, dar niciodata. 😀

~ de Aleeda pe septembrie 20, 2009.