(I’m-perfect)iune

•Iulie 3, 2012 • 4 comentarii

Sunt lucruri care ne fac viaţa mai frumoasă şi lucruri care nu. Viaţa în general le partajează pe un plan simetric numit adesea şi, şi. Ai nevoie de motivaţie să poţi să mergi înainte, şi de suferinţa să o poţi întelege pe prima. În acest du-te vino complet pe dos al vieţii m-am regăsit şi m-am pierdut în aceeaşi clipă. Am trăit cu o seninătate de copil o reîmprospătare  care m-a dansat câteva clipe lăsându-mă în următoarea secundă să cad in mijlocul unei bălţi.

De copilă terenul meu de joacă a fost printre rândurile unor cărţi care mi le procuram de zeii ştiu unde. Acolo mi-am format gândirea, acolo m-am regăsit în sângele personajelor, am fost alături de ele şi ele alături de mine, ca să descopăr o realitate dureroasă pe măsură ce mă maturizam. Eu credeam în caracterul pierdut al umanităţii de atunci, din vremuri vechi. Credeam cu seninatate că lumea este luminată şi întunecată în acelaşi timp, şi că toate au un echilibru, pe care îl putem controla, că dacă te deschizi în faţa cuiva ca o floare acela va face la fel… va fi prietenul tău, sau ceva apropiat acestei forme.

Comunicarea însa moare, pentru ca omul să se transforme într-un robot, un mecanism care face aceeaşi mişcare monotonă în fiecare zi. Am descoperit tehnologia ca să ne facem bine corpul şi să ne omorâm sufleteşte. Pf.. Câtă ironie în viaţa asta.

 Orice, sau oricine ar conduce lumea asta… trebuie să fie mai presusus de înţelegerea mea. Nu am inţeles niciodată şi nici nu cred că voi reuşi vreodată să  înteleg de ce e aşa de pe dos? Acesta să fie scopul? Să ne pierdem şi ultima fărâmă de umanitate care ne-a mai rămas? Aidoma vorbei care a început să imi placă în momentul în care am înţeles o parte a mersul lumii şi anume: “Cinstiţii sunt inadaptaţii societăţii”.  Nu afirm că e aşa sută la sută, cred încă chiar dacă numai cu o fărâmă din mine…că oamenii care sunt cinstiţi fac cât o mie necinstiţi, dar oare nu refuz să accept o realitate?  Încep să mă întreb dacă am vreo anomalie? Buei, eu pur şi simplu nu înţeleg de unde atâta răutate… Toţi avem probleme, absolut toţi suntem nemulţumiţi de vieţile noastre pentru că mass-media ne joacă pe degete, şi ne arată o sumedenie de  idealuri… care anterior nu existau, dar… să fie frustrarea inculpata pentru tot ceea ce se întâmplă rău în lume? Răspunsul meu vine franc: da! La naiba da!!!

Ca să privim ironia sorţii, nici măcar nu părem să fim  construiţi să stăm în picioare. Nu avem pielea suficient de groasă, oasele suficient de tari, „colţii” nu ne sunt durabili şi rezistenţi cât să muşcăm dintr-o nucă, prea puţin păr pentru a face faţă schimbărilor de temperatură, cădem şi ne spargem. Pf, ironia e că nici nu trebuie să cădem să ne sfărmăm. O ştim face cu curaj şi singuri.

Astfel avem toate organele expuse, ca să nu menţionez că nu suntem nici măcar simetrici. Avem un picior mai mare, suntem stângaci, dreptaci, şi nici nu trăim natural. Şi atunci ne dorim să fim perfecţi?  Serios? De ce?

Nu există om care să nu fie frustrat. Există doar o gloată care nu recunoaşte nimic. Un glob întreg de prefăcuţi, aproape plin, şi imediat suprapopulat plin de frustraţi. Ce dubios sună. Ah, dar cât de adevărat.

Ciudat cum ne putem pierde atât de uşor unii pe alţii. Nimeni nu pare să aibă păsare de vreo ceva…

Anul acesta a fost un an în care am atins apogeul inimii calde care mă caracteriza. Am fost acolo pentru toţi, şi nimeni aproape acolo pentru mine. Să fi greşit cu ceva? Da, cu i’m-perfecţiunea.

Anunțuri

Ne-Linistea vietii

•Iunie 21, 2012 • Lasă un comentariu

Joshua Radin-I’d rather be with you

Un cer senin, înstelat se întinde deasupra oraşului acum când scriu, în oraşul bisericilor, Cluj. A prea multor biserici. Inutile. Atât de inutile încât nici copii nu mai ridică capul spre ele, e ca un fel de poveste cu Moş Crăciun…

Zilele acestea m-am tot gândit să scriu, simţeam chemarea în mâna dreapta, dar am tot amânat în speranţa că va trece. Adevar: s-a întâmplat exact opusul. Fie că le spunem legile lui Murphy, sau proverbe, sau axiome ele exprimă ce nu vrem să înţelegem, sau ne prostim să nu ştim:

„Durata unui minut depinde de care parte a uşii de la baie te afli. „

„Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge. ”  (sau cască toată ziua)

 „Paza bună, trece primejdia rea.”  

„Vulpea care nu ajunge la strugurii din vie spune că sunt acri.”

„Lupul îşi schimbă blana, dar năravul ba. „

„Cel care ezită, pierde. „

…şi aşa mai departe. Mai sunt o tonă de astfel de învăţături pe care nu putem pretinde că nu le ştim, cel puţin o dată în viaţă auzi pe cineva citând sau avertizând pe alţii. Şi ce faci?

Suntem nişte mincinoşi excelenţi când vine vorba de noi înşine… Ignori tot. Încă nu am stat să analizez dacă conştient sau nu, dar cred că răspunsul e variabil. E şi, şi.

Culmea e că îi auzim pe tot felul de filosofi, scriitori, şi alţi mari oameni de cultură spunându-ne de timpul pierdut, să gândim totul mai bine, dar mai ales afurisitele îndemne de a trăi clipa.

Cred că sunt din ce în ce mai puţini oameni care ştiu să facă asta.

Şi totuşi… cred că avem nevoie ca unele lucruri să le învăţăm singuri, e nevoie să învăţăm din greşeli, este ca o regulă a naturii. Trebuie, şi punct. Fiecare are un moment în viaţă când face câte una, câte două, fiecare câte poate. Eu am făcut cu siguranţă boacănele mele, am un anumit talent la asta, dar măcar le fac haioase. De câţiva ani  sunt auto-didactă, am învăţat atât de multe… şi totuşi inteligenţa nu ne face mai puţin capabili de greşeli.  În deplina umanitate care ne controlează, ne credem capabili sa facem tot, cu orice preţ, şi până şi cea mai nasoală greşeală, şi mai ireparabilă merită de 10x mai mult decât să nu încerci nimic.

În aceste luni, am cunoscut oameni care nu au trăit nimic. Oameni care nu au curajul să trăiască nimic, care pierd vremea, care se mint pe sine, şi care îi mint şi pe ceilalţi. Oameni ignoranţi, reci, superficiali, perfizi, snobi. Iar dacă te uiţi la adevărata lor faţă realizezi că pot să fie atât de frumoşi, de naturali şi de simplii…

Am învăţat atât de multe… şi totuşi încă…

Învăţ că nu poţi face pe nimeni să creadă nimic, în fond şi la urma urmei vor gândi „tot ce le poate capul.”

Învăţ că nu poţ demonstra nimănui cine sunt, şi că trebuie să fiu eu, pur şi simplu.

Învăţ. Trăiesc clipa. Sunt caldă, prietenoasă, curioasă, şi iubitoare. Oare unde greşesc?

Oraşul bisericilor e liniştit acum, stelele stau mănunchi într-un cer diamantat iar ne-liniştea îmi curge prin vene. Noapte bună.

Ne lipseşte o doagă

•Mai 6, 2012 • 2 comentarii

Genetic suntem construiţi să ne lipsească o doagă.  Şi nu există unul care să răsară înafara acestei afirmaţii. De ce? Poi hai să vedem câteva motive. 

De exemplu: toată lumea vrea să fie fericită, dar uităm lucrurile bune din viaţa noastră şi ne concentrăm stupid asupra celor rele, atribuim banilor o valoare excesivă şi ne pierdem în detalii nesemnificative care ne descompun viaţa măruntă şi nesemnificativă.  Şi da… ştiu, majoritatea ne credem excelenţi şi străluciţi când de fapt e vai de curu’ nostru că nu suntem în stare să frecăm la rece ce alţii presează la cald.

Expresii complicate până la urmă… dar noi suntem cum ne facem să fim, conştienţi de acest lucru sau nu, suntem toţi nişte frustraţi care ne dăm mari. Avem de-a face cu o generaţie complet confuză, care nu ştie ce îşi doreşte cu adevărat, care nu ştiu să aprecieze minimul pe care îl au… până nici cei bogaţi nu ştiu să aprecieze ce au, d-apoi restul.  Valorile ne sunt complet zdrucinate, ne aruncăm în viaţă ca şi copii mici în bălţile acelea mari care le plac atât de mult.

Şi totuşi e atât de simplu sa fim împăcaţi cu noi, şi totuşi atât de greu. De ce nu căutăm fericirea în lucrurile simple? Cum ne mai place nouă să ne complicăm…

Să ne gândim puţin la trecut… generaţiile trecute de ce erau frustrate?

Eu presupun că nu foarte mare diferenţa, într-adevăr noi avem mai multe complexe pentru că avem mai multe cunoştiinţe, şi cum se ştie apelez la expresia ce nu ştiai, mai bine să nu fi ştiut… atenţie, a nu mă interpreta că aici nu fac referire la cultura generală… aceea e obligatorie pentru creier.

Buuun. Eu nu încerc să fac un articol în care să conştientizeze lumea cât de tristă e realitatea uneori, cea cu care ne confruntăm. Sunt prea multe lucruri triste pe lume să m-apuc eu, Robin să vi le amintesc. Dar vreau să vă amintesc că viaţa este frumoasă, aşa cum e ea. Doaga care ne lipseşte este memoria pozitivă… unii ar putea spune că o au, dar să fim serioşi… everybody can activate that.  Poanta care lipseşte e cum se păstrează atitudinea pozitivă.  Trecând la a înţelege ce vreau să zic de fapt e că relele şi bunele merg mână în mână… şi aşa e şi natural. Nu poţi fi doar fericit, cum nu poţi fi doar trist în viaţa pe care o duci.  Ciclul vieţii… noi suntem responsabili de echilibru.

Prin urmare, eu am să învăţ să iubesc prostuţa din mine, cea care simte prea mult, care gândeşte prea mult, care vorbeşte prea mult, care îşi asumă prea multe riscuri,  câştigă doar uneori şi pierde adesea, promite şi încalcă promisiuni (mai ales faţă de sine), paşnică şi revoltată, plânge şi râde…

 

Buei, am uitat esenţialul. Sunt umană! Noi uităm că suntem oameni.

Pro si contra Rosia Montana

•Noiembrie 9, 2011 • 28 comentarii

Bună dimineaţa. M-am trezit cu un gând foarte pasionat de a scrie despre Roşia Montană. Ce urmează să citiţi nu este nici prea prea, nici foarte foarte. Nu afirm ca am dreptate, nici ca gresesc, sunt doar ceva mai informata… prin urmare, pot gresi si eu. Să începem cu începutul.
Ca studentă mi-am ales subiect de licenţă Roşia Montană. M-am gândit că va fi foarte interesant având în vedere că întotdeauna mi-a plăcut să aleg partea dreaptă a lucrurilor şi să lupt pentru dreptate dacă se poate. Am citit o tonă de
ziare, am fost la Roşia, am vorbit cu oameni şi pro şi contra, am cunoscut oameni care lucrează acolo… etc.
Am şi eu nedumeririle mele, nu ştiu uneori ce să mai cred dar câteva lucruri mi-s clare: mult zgomot pentru nimic, bani şi interese, ipocrizie şi lipsa de activitate a populaţiei neştiutoare, şi o presă halucinant de dezinformată.

 Mi-au plăcut mereu protestele bine făcute, şi cu toţii, avem un sânge năvalnic în această ţară… suntem „cei mai patrioţi” de pe planetă. De câteva zile, observ o mare agitaţie, şi forfotă aiurită pe feisbuc şi messenger cu „Salvaţi Roşia Montană”. Daţi „share”, săriţi în sus, aduceţi-vă aminte că „ne fură aurul” şi pleacă cu el pe lună, că  „distrug patrimoniul” că au „alungat” oamenii… că în sus, şi că în jos.
Sincer, nimic din forfota de pe net nu va face nimic, puteţi da share că doar între voi le veţi vedea. Semnaţi petiţii? Nu sunt recunoscute, şi nu le verifică nimeni, am pus şi eu botul staţi liniştiţi.

Buei oameni buni, să mă scuzaţi de limbaj dar chiar v-aţi lăsat manipulaţi, într-un hal fără de hal de mass-media, de tot ce înseamnă ziare, televiziune, internet, cuvântul cianură, şi aur.

Goana după aur a existat din toate timpurile, şi nimeni în toate minţile nu se apucă de făcut un protest fără ca măcar să  ştie despre ce e vorba. Pun pariu că majoritatea nici nu ştiu unde se află pe hartă Roşia Montană, şi că nu ştiu nici măcar o aproximativă  istorie a locului, nemaipomenind că sunt oameni care nu ştiu să lupte pentru propriile drepturi de viaţă, se trezesc  deştepţi într-o dimineaţă că se baricadează într-o clădire în ruină care e de asemenea un monument (pentru care ar fi mai just să lupte că e în oraşul lor şi poate într-o zi le pică în cap), şi să facă gură mare când mai bine ar face o adunare publică de la care să colecteze fonduri şi să renoveze naibii clădirea aia, sau orice alt gest care să îi ajute cu adevărat  pe oamenii de la Roşia.

Mai cred de asemenea că mulţi nici nu au fost acolo, şi cei care au fost s-au dus să bea la Fânfest şi să facă mizerie mai multă decat pot să adune, în cea mai depravantă stare de ebrietate şi minţire a sinelui că lupţi pentru ceva îmbătându-te ca un porc/scroafă şi că dacă umblii cu pantaloni uzaţi şi eşti jegos eşti tare că „lupţi”. Şi eu beau, nu sunt o sfântă, îmi plac controversele şi ador Roşia dar după logica mea consider că banii pe care i-au băut respectivii, toata agitaţia de concerte şi alte cele ar fi putut aduna mai mulţi bani pentru a-i ajuta pe locuitori decât orice festival. Prin urmare, nu cred în majoritatea oamenilor care luptă pentru Roşia Montană, pentru că lor le place să se dea apărători, şi mari îndrăgostiţi de naturaleţea drăgălaşă a Roşiei… când oamenii nu au de lucru acolo, când casele se dărâmă, când proiectul stă pe loc, când preşedintelui nici că îi pasă, nici că dă doi bani pentru ceva…

 Nu bag pe toată lumea în aceaşi oală, poate că sunt printre voi care aţi fost, ştiţi şi vreţi. Dar la ce folos când nu e făcut cum trebuie? La ce i-a ajutat pe oamenii aceia că nişte gălăgioşi au bătut toba în centru, în faţa unei clădiri ca în epoca medievală şi că a venit poliţia şi i-a băgat în dube? Cu ce credeţi că îi ajută pe bieţii oameni de acolo? Cum poate să fie acesta un lucru care susţine Roşia Montană, şi neducerea la capăt a proiectului? Cum poate să vă facă pe voi să vă simţiţi mai bine că daţi un share? Unde e sentimentul de împlinire?

Nu vreau răspunsuri în genul:

1. „le arătăm că ne pasă, că îi susţinem” pentru că gălăgia nu a făcut niciodată linişte!
2. „poate veţi trezi vreunul care va face vreo minune” să fim serioşi, eroii apar doar în filme, iar în realitate cine încearcă acest lucru e condamnat frumuşel, sau găsesc „vreo fântană” să-l rezolve. Doar nu credeţi ca vreun bogătan al statului va da bani pentru ceva de acolo când poate sa îşi ia o maşina de ultim răcnet?
3. „Vrem, sperăm, facem, dacă va ştii mai multă lume va fi bine, nu se va extrage” propuneţi vreo rezolvare a situaţiei? Dacă nu RMGC,  atunci cine? Cineva tot trebuie să facă ceva pentru locul acela că e de râsul Europei deja… si de plânsul nostru. Aţi spune statul. Nu, statul nu are competenta nici sa faca un drum…d-apoi sa faca ceva serios.

4. „Dacă dăm share va ştii mai multă lume” Ce va ştii mai multă lume şi de unde aveţi certitudinea că e adevărat ce găsiţi pe internet-presă etc? De unde certitudinea că lumea va înţelege bine, să fim serioşi nu avem acelaşi IQ. De unde ştiţi că lumea va ştii adevărul? Aici nu merge cu „crede, şi nu cerceta”.

Ca să trecem la fapte concrete, eu am să adaug aici niste argumente pro şi contra RMGC. Vă las liberi să judecaţi după cum vreţi, eu nu sunt nici pro-pro şi nici contra-contra. Sunt undeva la mijloc.

A. Ce vrea RMGC?

 RMGC vorbeşte de dezvoltare durabilă, ceea ce în traducere ar veni ceva care să nu aibă repercurisiuni negative asupra viitorului şi influenţarea spre bine a ceea ce se vrea echilibrat. Bun. Termenul e cam impropriu… şi puţini ştiu despre ce e vorba cu adevărat.

Voi trece pe scurt ce şi cum vor să facă: ei au 5 puncte forte pe care le subliniază:

1. Industria minieră – exploatarea resurselor identificate la Roşia constând în aproximativ 214,9 milioane tone de minereu din care se pot produce 10.1 milioane uncii de aur şi 47,6 milioane uncii de argint.

2. Proiectul Roşia Montană – propune repornirea industriei miniere care va impune un impact măricel într-o regiune unde şomajul este de aproximativ 80%, peste 3000 de locuri de muncă, şi salariile medii de 5 ori mai mari decât salariul minim pe economie.

3. Stoparea poluării produsă de mineritul vechi – este unul din principalele angajamente ale proiectului adică reconstrucţia ecologică progresivă şi reabilitarea zonei în întregime prin replantarea cu vegetaţie.

4. Conservarea şi sublinierea valorii patrimoniului cultural-cică este cea mai mare investiţie din sectorul privat pentru conservarea patrimoniului din Europa asta însemnând că planul minei a fost re-proiectat pentru a conserva in-situ descoperirile importante:

-pe primul loc sunt galeriile romane care se degradează şi au nevoie de lucrări de consolidare, amenajare şi punere în valoare in scopuri turistice
-Zona protejată a centrul istoric Roşia Montană
-zona protejată Monumentul funerar Tău-Găuri     
-zona Carpeni    
-zona Piatra Corbului
-galeria Cătălina Monuleşti
-toate cele 41 de case monument istoric vor fi restaurate de RMGC

Mai adaug că statul român a declarat că nu deţine fonduri pentru cercetare/conservare arheologică în zonă.

5. Management şi acţionari – RMGC e deţinută de Gabriel Resources în proporţie de 80% şi Statul Român/Minvest Deva de 19.3% prin urmare o sumă de bani…drăgălaşă.

B. Ce e de pus la îndoială?

1. Dezvoltarea durabilă. De ce? Care e adevăratul scop al scoaterii aurului? Dacă vă gândiţi că din vânzarea aurului şi argintului ies 7.5 miliarde USD care se împart astfel:

-1.7 miliarde furnizorilor externi (habar nu am cine sunt ei)
-0,3 miliarde costuri financiare
-1.8 miliarde intră în bugetul de stat al României, plus 2.2 miliarde în economie privind furnizorii de bunuri şi servicii şi forţa de muncă => 4 miliarde în TOTAL
-1.9 miliarde iau RMGC din care Gabriel Resources ia 1.3 miliarde şi dividendele restul.

Faptul că statul deţine acţiuni mi se pare dubios, plus de asta legea mineritului e în interesul acţionarilor…

2. „Costurile  de închidere şi ecologizare a proiectului Roşia Montană sunt estimate la această dată la 135 milioane USD, conform estimărilor experţilor independenţi.”

De unde avem noi certitudinea că RMGC ÎŞI VA ŢINE PROMISIUNEA? De ce presa română nu poate să facă o argumentaţie justa? Nu trebuie decât să verifice şi să publice informaţiile pe înţelesul tuturor despre situaţiile anterioare ale activităţilor miniere conduse de Gabriel Resources. De lăudat ştim că s-au lăudat, dar să avem un caz la dispoziţie, ca prin comparaţie să mai eliminăm din elementul suspect.

3. Cu toată reclama negativă care i se face RMGC-ului eu nu îmi amintesc (recunosc nu mă prea uit la tembelizor e insuportabil) să fii văzut/citit vreodată cineva din jur sau să fi auzit măcar o publicitate pozitivă care să vină să combată toate scandalurile…

C. Ce crede lumea că vrea RMGC?

Lumea crede ca RMGC va distruge patrimoniul, va lua aurul, ca ne vor da şi nouă un pic din el…că va lăsa o masă deşertică în locul de unde se va scoate aurul, că va rămâne totul distrus, că nu va mai exista patrimoniu, de unde de fapt a pornit scandalul din dezinformare publica… etc.

Ca să nu mă pierd în prea multe detalii… mi-ar plăcea să se facă odată ceva şi să se temine serialul Roşia Montană, că deja mă duce cu gândul la „tânăr şi neliniştit”… şi ca sa nu mă mai lungesc, consider că cei care au umblat cu ştampile pentru Roşia Montană şi au ştampilat tot Clujul nu au făcut altceva decât să strice faţada clădirilor şi să facă o comedie proastă, Nu mi s-a părut cu nimic mai onorabil scopul, fiind pe aceaşi lungime de undă cu acei care au scris comica frază:  „Udrea, jos chiloţii” pe strada Napoca… :)))

Aşadar, vă mulţumesc că aţi făcut efortul să citiţi lungul şi drăgălaşul meu articol semi-agresivo-ironic şi întrebător. O ZI BUNĂ TUTUROR ŞI SPRE MAI BINE 😉

SAME, Twin Robin  

p.s. aştept comentarii

Oaia neagra

•Iunie 22, 2011 • 9 comentarii

Uite ceva ce găseşti în fiecare familie… Poate doi, poate trei, poate unul… dar oricum ar fi, ei sunt copii care cresc privind nu la ce-i în faţa lor, ci la ce e după colţ, cu putina teamă uneori, dar asta face parte din farmecul vieţii.
Dar care e scopul să explorezi ce se află în faţa ta? Asta e prea uşor… e deja acolo, cu potenţialul care e dincolo cum rămâne?
Familia mea se încadrează în acest curent şi când spun asta nu o spun fără motiv. Mama mea a lucrat într-o grămadă de domenii, pentru că nu îşi găsea locul, a călătorit până şi în alte ţări să muncească, poate, poate… De la a fi pictoriţa, la a scrie în ziare, la a fi asistentă medicală, la creat lumânări, şi chiar chelnerit ( din acela în care distrezi aşa tare clienţii că ajungi să faci un chef, şi să te alegi cu prieteni pe viaţă). Acum are un job mai stabil, e tot asistentă…  asta însă
nu o face o persoană normală 😀 tocmai ce şi-a trântit un tatuaj cu motivul că:  ” mi-am dorit toată viaţa”  😀
Tata… ei bine, cu tata e mai ciudat. A preluat meseria tatălui său, stiţi voi tradiţia din tată în fiu, aceea care nu te lasă să evoluezi de obicei. La un moment dat, şi-a dat seama că s-a plictisit, şi-a făcut bagajul şi a plecat în străinătăţi, preluând un post despre care nu avea nici cea mai vagă idee. Ştiţi ce e şi mai ciudat? Că şi-a dat seama că asta îi place să facă, şi a devenit un mega angajat în aceea firmă, creînd lucruri valoroase.
În primii ani ai cuplului mama-tata, s-au gândit să meargă la mare. Aşa am venit eu pe lume, într-o noapte cu muzică bună în care mama a câştigat un concurs de dans…pe plajă şi a mâncat mult peste. Draguţ cum am fost procreată.
Trecând peste partea cu procreatul eu eram copilul care vroia să înţeleagă „de ce aşa şi nu aşa”… ţi de ce 2+2=4 şi nu 5? Pentru această ultimă afirmaţie mă va ţine minte atât proful de matematică, care era terifiat, cât şi mama care a fost chemată la şcoala pentru „comportamentul deviant al copilului”.

Sincer, am trecut peste întrebări, deşi am rămas la fel de curioasă, acum pot sa mi le satisfac singură… măcar o parte. Am avut şi eu, ca şi mama, peregrinări în diverse domenii, de la a fi atletă, la chelneriţă, de la barman, la mecanică auto. Am terminat o facultate, acum sunt la alta. Prima a fost întâmplare turistică mai mult, a doua o simt ca şi vocaţie.Arheologie!
Aş putea să încep să argumentez că nu eu am ales acest stil de viaţa, ci că el m-a ales pe mine,dar nu are nici un sens… Mi s-a spus: ” Buei, dar cine din lumea asta cu mintea întreagă ar alege sa scormonească pământul ca stadiu final, după etapa de şoarece de bibliotecă?”  Hai să răspund la întrebarea asta:
Beeeee Beeeeeeeeee… oaia neagră :))

Vreau sa trăiesc atât de intens această ştiinţă încât să-mi dea creierii afară de atâtea informaţii şi să primească şi alţii de la mine, să împărtăşesc… Sincer, în zilele noastre există atata lume care nu ştie ce vrea să facă cu adevărat, cum să facă, şi mai ales societatea asta care te zgâlţaie continuu a creat oameni care spun: „Habar-n-am ce să fac cu viaţa mea, oare unde voi fi peste câţiva ani…? ” Eu, personal sunt în categoria: Băh… nici că mă îngrijorează, nici că stau să îmi bat capul cu ce e inaintea mea.  Eu vreau să văd după colţ, SĂ EXPLOREZ VIAŢA PE CARE O IUBESC ATÂT DE MULT! Mă numesc Twin Robin. Şi sunt o oaie neagră. Beee!

Leapsha de la Geographu

•Iunie 5, 2011 • 1 comentariu

Simplu de tot, ai nevoie de winamp si muzica.porniti, activati shuffle si click pe next la fiecare punct… titlul piesei si autorul e raspunsul 😀

P.S. Lasati raspunsurile pe blog ca si comentariu sa stiu si eu.

1. Asta simt acum…

2. Mi-e dor sa…

3. In week-end trebuia sa….

4. Credeam ca…

5. Mi-e frica ca/de …

6. As vrea sa fiu…

7. Ura…

8. Gluma e ca…

9. Leapsa asta e…

10. Autorul e…

Top 15 winter songs

•Noiembrie 27, 2010 • 3 comentarii

1.Perry Como – Magic Moments

2.Roxette – Milk And Toast And Honey

3.Dean Martin – Let it snow

4.Lisa Mitchell – Neopolitan Dreams

5.Jon Bon Jovi – Please come home for Christmas

6.Michael Buble – I’ll be home for Christmas

7.Charles Aznavour – For me formidable

8.Shakin’ Stevens – Merry Christmas everyone

9.Angelo Badalamenti – Falling (Twin Peaks OST)

10.Glen Hansard & Marketa Irglova – Falling Slowly (Once OST)

11.Frank Sinatra – Santa Claus Is Coming To Town

12.Wham! – Last Christmas

13.Coca-Cola comercial – Holidays are coming

14.Elvis Presley – Silent night

15.Katie Melua – Thank You, Stars