Ne lipseşte o doagă

Genetic suntem construiţi să ne lipsească o doagă.  Şi nu există unul care să răsară înafara acestei afirmaţii. De ce? Poi hai să vedem câteva motive. 

De exemplu: toată lumea vrea să fie fericită, dar uităm lucrurile bune din viaţa noastră şi ne concentrăm stupid asupra celor rele, atribuim banilor o valoare excesivă şi ne pierdem în detalii nesemnificative care ne descompun viaţa măruntă şi nesemnificativă.  Şi da… ştiu, majoritatea ne credem excelenţi şi străluciţi când de fapt e vai de curu’ nostru că nu suntem în stare să frecăm la rece ce alţii presează la cald.

Expresii complicate până la urmă… dar noi suntem cum ne facem să fim, conştienţi de acest lucru sau nu, suntem toţi nişte frustraţi care ne dăm mari. Avem de-a face cu o generaţie complet confuză, care nu ştie ce îşi doreşte cu adevărat, care nu ştiu să aprecieze minimul pe care îl au… până nici cei bogaţi nu ştiu să aprecieze ce au, d-apoi restul.  Valorile ne sunt complet zdrucinate, ne aruncăm în viaţă ca şi copii mici în bălţile acelea mari care le plac atât de mult.

Şi totuşi e atât de simplu sa fim împăcaţi cu noi, şi totuşi atât de greu. De ce nu căutăm fericirea în lucrurile simple? Cum ne mai place nouă să ne complicăm…

Să ne gândim puţin la trecut… generaţiile trecute de ce erau frustrate?

Eu presupun că nu foarte mare diferenţa, într-adevăr noi avem mai multe complexe pentru că avem mai multe cunoştiinţe, şi cum se ştie apelez la expresia ce nu ştiai, mai bine să nu fi ştiut… atenţie, a nu mă interpreta că aici nu fac referire la cultura generală… aceea e obligatorie pentru creier.

Buuun. Eu nu încerc să fac un articol în care să conştientizeze lumea cât de tristă e realitatea uneori, cea cu care ne confruntăm. Sunt prea multe lucruri triste pe lume să m-apuc eu, Robin să vi le amintesc. Dar vreau să vă amintesc că viaţa este frumoasă, aşa cum e ea. Doaga care ne lipseşte este memoria pozitivă… unii ar putea spune că o au, dar să fim serioşi… everybody can activate that.  Poanta care lipseşte e cum se păstrează atitudinea pozitivă.  Trecând la a înţelege ce vreau să zic de fapt e că relele şi bunele merg mână în mână… şi aşa e şi natural. Nu poţi fi doar fericit, cum nu poţi fi doar trist în viaţa pe care o duci.  Ciclul vieţii… noi suntem responsabili de echilibru.

Prin urmare, eu am să învăţ să iubesc prostuţa din mine, cea care simte prea mult, care gândeşte prea mult, care vorbeşte prea mult, care îşi asumă prea multe riscuri,  câştigă doar uneori şi pierde adesea, promite şi încalcă promisiuni (mai ales faţă de sine), paşnică şi revoltată, plânge şi râde…

 

Buei, am uitat esenţialul. Sunt umană! Noi uităm că suntem oameni.

~ de Aleeda pe mai 6, 2012.