Oaia neagra

Uite ceva ce găseşti în fiecare familie… Poate doi, poate trei, poate unul… dar oricum ar fi, ei sunt copii care cresc privind nu la ce-i în faţa lor, ci la ce e după colţ, cu putina teamă uneori, dar asta face parte din farmecul vieţii.
Dar care e scopul să explorezi ce se află în faţa ta? Asta e prea uşor… e deja acolo, cu potenţialul care e dincolo cum rămâne?
Familia mea se încadrează în acest curent şi când spun asta nu o spun fără motiv. Mama mea a lucrat într-o grămadă de domenii, pentru că nu îşi găsea locul, a călătorit până şi în alte ţări să muncească, poate, poate… De la a fi pictoriţa, la a scrie în ziare, la a fi asistentă medicală, la creat lumânări, şi chiar chelnerit ( din acela în care distrezi aşa tare clienţii că ajungi să faci un chef, şi să te alegi cu prieteni pe viaţă). Acum are un job mai stabil, e tot asistentă…  asta însă
nu o face o persoană normală 😀 tocmai ce şi-a trântit un tatuaj cu motivul că:  ” mi-am dorit toată viaţa”  😀
Tata… ei bine, cu tata e mai ciudat. A preluat meseria tatălui său, stiţi voi tradiţia din tată în fiu, aceea care nu te lasă să evoluezi de obicei. La un moment dat, şi-a dat seama că s-a plictisit, şi-a făcut bagajul şi a plecat în străinătăţi, preluând un post despre care nu avea nici cea mai vagă idee. Ştiţi ce e şi mai ciudat? Că şi-a dat seama că asta îi place să facă, şi a devenit un mega angajat în aceea firmă, creînd lucruri valoroase.
În primii ani ai cuplului mama-tata, s-au gândit să meargă la mare. Aşa am venit eu pe lume, într-o noapte cu muzică bună în care mama a câştigat un concurs de dans…pe plajă şi a mâncat mult peste. Draguţ cum am fost procreată.
Trecând peste partea cu procreatul eu eram copilul care vroia să înţeleagă „de ce aşa şi nu aşa”… ţi de ce 2+2=4 şi nu 5? Pentru această ultimă afirmaţie mă va ţine minte atât proful de matematică, care era terifiat, cât şi mama care a fost chemată la şcoala pentru „comportamentul deviant al copilului”.

Sincer, am trecut peste întrebări, deşi am rămas la fel de curioasă, acum pot sa mi le satisfac singură… măcar o parte. Am avut şi eu, ca şi mama, peregrinări în diverse domenii, de la a fi atletă, la chelneriţă, de la barman, la mecanică auto. Am terminat o facultate, acum sunt la alta. Prima a fost întâmplare turistică mai mult, a doua o simt ca şi vocaţie.Arheologie!
Aş putea să încep să argumentez că nu eu am ales acest stil de viaţa, ci că el m-a ales pe mine,dar nu are nici un sens… Mi s-a spus: ” Buei, dar cine din lumea asta cu mintea întreagă ar alege sa scormonească pământul ca stadiu final, după etapa de şoarece de bibliotecă?”  Hai să răspund la întrebarea asta:
Beeeee Beeeeeeeeee… oaia neagră :))

Vreau sa trăiesc atât de intens această ştiinţă încât să-mi dea creierii afară de atâtea informaţii şi să primească şi alţii de la mine, să împărtăşesc… Sincer, în zilele noastre există atata lume care nu ştie ce vrea să facă cu adevărat, cum să facă, şi mai ales societatea asta care te zgâlţaie continuu a creat oameni care spun: „Habar-n-am ce să fac cu viaţa mea, oare unde voi fi peste câţiva ani…? ” Eu, personal sunt în categoria: Băh… nici că mă îngrijorează, nici că stau să îmi bat capul cu ce e inaintea mea.  Eu vreau să văd după colţ, SĂ EXPLOREZ VIAŢA PE CARE O IUBESC ATÂT DE MULT! Mă numesc Twin Robin. Şi sunt o oaie neagră. Beee!

~ de Aleeda pe iunie 22, 2011.