Nimicuri de zi cu zi
Ce drăguţă poate fi viaţa… în clipa trecută admiram un păianjen… drăgălaş cu picioruşe mici, şi puţin cam stângaci, să presupunem că o fi fost începător în ale ţeserii pânzei… şi în următoarea, vine mustăciosul meu negru, şi-l înghite transformând totul într-o chestie mai puţin haioasă care te trezeşte la realitate…
Adevărul e că nu mă omor eu după păienjenei, mai ales la mine în cameră, dar unii mi se par demn de admirat. Când eram mică… şi mai hoinăream cărările bunicii… am fost la fân de dimineaţă, şi aproape de o bodiţă de fân, am văzut o pânză perfect croită, cu picături de rouă pe ea… arăta de parcă era argintată. Şi m-am gândit… cât de minunat mi se pare mie castelul domnului Păianjen, şi cât de inundat trebuie să i se pară lui. Lucrurile mici par să fie atât de frumoase… până realizezi de fragilitatea lor. Dar oare nu asta dă farmec „nimicurilor” noastre de zi cu zi?
Nu timpul scurt al unui eveniment, transformă clipa aceea într-o amintire dulce şi de neuitat? Nu fragilitatea sa dă sentimentul acela de trăire intensă şi savuroasă?
Ca să fim şi ironici ca soarta, nu toate aceste amintiri te fac să te simţi mic şi amărât atunci când te simţi lovit de ceva?!?
Ce m-a lovit.. vă întrebaţi…poi… m-a lovit un dor teribil uite aşa. Îmi vine să alerg…
aleeda.wordpress.com 
:))asta e legea naturii (cel mare il manca pe cel mic)
apropo de paienjeni cand eram mai mic imi zicea bunica-mea ca daca omori un paianjen Maica Domnului iti iarta 10 pacate
Foarte tare faza asta.. o fi adevarata?:)) nu ca as fi religioasa :)) dar sa stiu sa spun celor religiosi
Mustăcioșilor negri le este trecut cu vederea orice…
orice? :))
un dor nespus
F frumos… Si pe mine ma fascineaza panzele de paianjeni. Scrii f bine.
Si cine Altul decat Maretul Creator a putut sa le dea intelepciunea si talentul asta…(ma refer la paianjeni)