Stersi cu buretele

Eu totusi as vrea sa stiu adevarul! Sunt aproape de el, si totusi, mi se pare ca sunt legata la ochi, si stau cu mainile intinse bajbaind pe intuneric.

Stateam intr-o zi in autobus… si ma intrebam unde e barbatia Romaniei, caci uitandu-ma mai atent am observat numai capete goale si  minti prin care sufla vantul. Cand zic barbatie, ma refer la generatia 30-40-50 de ani. Se multumesc cu nimic, si sunt totusi barbati. Si stiu ca generatia difera… dar asta nu e o scuza. De ce atat de stersi cu buretele, ce se intampla cu adevarat? Ciudat. Ma uit incercand sa gasesc ceva care sa ma linisteasca, dar nu inteleg nimic. Privirile sunt goale. Nu prind nici macar un gand serios, sau o frantura. Toti sunt imbracati ca vai de ei, au ramas in urma, candva… demult, cumva.

Cluj. Anticul Cluj… Ciudate ganduri imi vin. Dar aceste ganduri pornesc de undeva, nu? Ceva le declanseaza… Ce? Mici detalii.

Cred ca spiritul de observatie bolnav e de vina. Vad putin, inteleg multe. Vad ochi care-mi soptesc, vad ochi goi, vad ochi suferinzi, vad ochi care sclipesc dar prea putini, insa cel mai tare ma incita acel gen de ochi care atunci cand il privesti, stii ca e fara capat, dar cu o slabiciune invizibila.

Am cunoscut la viata mea doua persoane pe care nu le-am putut privi in ochi mai mult de cateva secunde…

Reactii si reactii dar totusi, unde e problema? Problema e in detaliile care se aduna.

Oare e posibil sa fi provocat ceva privirile acestor oameni? Nu ma refer la ochii pe care nu pot sa ii privesc ci la cei prin care pot sa ma uit. Oamenii mereu au fost la fel, dar oare mereu atat de prosti? Mereu atat de multi prosti? Atat de stersi? Nu! Refuz sa cred asta.

Daca am fi asa, atunci am fi… ce parem a fi. Suntem o natie care stagneaza. Cine poate fuge, cine nu, se pierde atat in datorii, cat si cu mintile.

Vreau sa stiu un lucru! Ce e in spatele scenei? Voi ce credeti ca ar putea fi? Mari actori mai suntem. Niciodata nu am fost prea curioasa de actiunea de pe scena… e previzibila de obicei. Poate de aceea… mereu am vrut ceva diferit.

Prea multe intrebari fara raspuns, insa imaginatiei nu poti sa ii pui piedica, o ia razna de cate ori vrea. Cred ca e unul din putinele lucruri la care le permit deplina libertate in mintea mea. Ma ajuta sa imi dezlipesc picioarele de pe pamant, insa ma uit apoi in jur si ghici; revin la acelasi intrebari, vad lumea din jur si incep sa ma intreb -fara a-mi da tot timpul un raspuns- daca sunt singura care ranjeste de vreo situtie care are loc numai in mintea mea! Buna intrebare!

~ de Aleeda pe martie 1, 2009.