Sa zicem tu si eu

Doi copii…
Sa zicem tu si eu,
In furtuna se zbat,
Pe al oceanului oras.

A fost si inca mai este o tanara cu ochi albastrii. Privirea senina, spune mai multe despre activitatea din spatele lor, decat o mie de vorbe, iar zambetul angelic si demonic totodata sunt o reflectie clara a sexului frumos impreuna cu tot ce poate dezvolta el. Tot ce e mai feminin e adunat intr-insa.

Era si este o persoana plina de viata, de zambet si copilarie. Radiaza nu doar inocenta, dar si o sete de a se transforma in timp intr-un mugure.

Privita e un mugur, dar nu unul oarecare, cel putin privita prin ochii mei. Am sa va spun o poveste de dragoste… de ce ii spun poveste? Nu mai e? Ba da. E un mugure de poveste. Si asta e doar inceputul…

Intr-o zi friguroasa care a inceput la fel ca multe altele, si nu parea sa aiba ceva diferit, viata din ochii ei avea sa capete o noua stralucire. Un om i-a dat aripi, care avea sa o faca sa calce pamantul doar fizic. Spiritual avea sa ii lase o curiozitate, si o forta care sa faca trecerea de la copil la femeie. Pentru inceput se incapatana intr-un razboi de sine, sa se convinga ca e ceva trecator, atat de partea ei, cat si de a lui.

Gata, s-a stabilit. O intalnire, ar trebui sa rezolve ce a ramas nerezolvat. Totul a decurs albastru. Se pregatea sa se duca acasa, cand arunca o privire spre ce a lasat in urma, si se surprinse cu o privire asemenea intoarsa spre ochii ei. Se gandea: „Oare de aceea nu e bine sa privesti in urma? ” Ganduri intrerupte, ceva nu se lega. O framantare in plus pe ziua de azi. Ajunsa acasa, se stabili o noua intalnire, aceeasi zi. De data asta un mediu ceva mai special. Un mediu unde amandoi sa se simta normal, un mediu unde oamenii vin si pleaca, unde se rup iubiri, si se leaga altele, unde lumea plange, si rade, un mediu dinamic. Dinamica a fost si imbratisarea care si-au oferit-o unul altuia, cu frigul risipindu-se din trupurile emotionate.

Au inceput sa se intalneasca din ce in ce mai des, dar asta nu era suficient. Daca nu auzea de el intr-o zi… lucrurile din jur isi pierdeau culoarea. Dar cu cata fericirea descoperea totul… si cat de inocent incepu sa se daruiasca…

Dorul isi facu simtita prezenta si simti nevoia imediata de al vedea. Dar el era acasa, la 18 km distanta. Gandurile nu-si mai aveau locul… trebuia sa il vada, chiar daca asta ar insemna sa mearga pe jos… Si dusa a fost…

Il suna. El se bucura ca vine la el, mai ca nu-si incapea in piele de fericire. As putea chiar sa zic ca nu si-a mai sters zambetul de pe fata. Era ca un copil bucuros ca vine Mos Craciun. Ochii ii erau mai albastrii ca niciodata. Astepta cu nerabdare sa o vada. Astfel ca nu se putu abtine sa nu o mai sune odata. A aflat ca vine pe jos… O emotie cu mult mai profunda fata de celelalte isi facea locsor in inima care crestea.

A ajuns, un soare minunat scalda fetele oamenilor, o lume care zambea. Cata fericire ca a ajuns. Privirea sa albastra se reflecta in albastrul ochilor lui. Farmecul si-a lasat bratele sa-i cuprinda pe cei doi… lasandu-le un univers propriu in care mainile lor impreunate creau o lume intreaga. Atingerea mainilor lui… ah da…binecuvantata senzatie. Dar degetele lui, trecandu-i prin par, cat de ciudat, cat de placut…cat de profund… Oare chiar e adevarat? A venit pentru el?  O privea atat de adanc in ochi incat ar fi vrut sa intre cu totul in ea. Ea a clipit atat de dulce… N-a mai rezistat: i-a luat capul in maini si a sarutat-o cu un gest atat de natural incat a ramas … inmarmurita. Erau uniti, cu inimile batandu-le pe un ritm stiut doar de ei… (va urma)

~ de Aleeda pe ianuarie 20, 2009.